George Pușcaș este unul dintre eroii momentului în Italia. Tânărul atacant român a reușit practic să-i califice pe cei de la Benevento în Serie A prin golurile sale, iar acum a atras atenția unor cluburi importante din Italia.
Pușcaș este fotbalistul lui Inter Milano, însă este greu de crezut că va fi păstrat în lotul echipei pentru sezonul următor. Benevento a demarat negocierile pentru împrumutul românului pentru încă un sezon și are prima șansă, însă și alte cluburi din Serie A sunt interesate de vârful în vârstă de 21 de ani. Presa italiană notează că Crotone și Chievo sunt formațiile care doresc să-l împrumute pe român.
Indiferent de ofertele venite pe adresa sa, dorința jucătorului va fi decisivă. Pușcaș a declarat deja că se simte bine la Benevento și ar dori să continue și în Serie A alături de această echipă. „Mi-ar plăcea să rămân la Benevento, am reușit un lucru măreț”, a precizat românul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER